Tăceri. Multe tăceri.
Doar creionul trimis de lună îmbracă imperfecţiunile de peste zi.
Nu color, ci doar alb-negru.
Alb-negru într-un pahar de vin, îmbogăţit cu nehotărâte pere, fierte-n secunde, apoi minute, pe ritmul subliminal, “încă” şi un intens tremur anonim.
Anonim visează la toca cu miros de piele încinsă pe buzele cu aromă de dorinţă.
Dorinţă aşezată pe sânii ei, ca o spumă ce mângâie şi impregnează nemilos, acoperind goliciunea până la talie.
Talie absorbită de buzele flămânde ale minei mistice, cu opriri pe roza clapelor de pian, unde un “O” smulgea sunete întredeschise într-o fierbinţeală operaţionalizată de pretutindeni, îmbibată între coapse aprinse de lumânarea destăinuirilor cu parfum de piele.
Piele pierdută-n desenul inhalat cu simţ.
Simţ şi patimă, cu ochii închişi, pipăind buzele, sânii, trupul, smulgându-le sufletul care tânjea după încet, cât mai încet desen încins îmbibat în vise din realul spasmelor stoarse din lămâia interzisă.
Interzis gând erotico-vine şi o mare de amor, în ochii tăi sentimentele ei cu parfum de Măr.