Activitate terapeutică pentru gestionarea furiei

Obiectiv – modularea emoţiilor

Materiale: tavă cu cartonaşe colorate care conţin întrebări

Procedură:

*pasul 1

– i se va prezenta copilului tava cu cartonaşele colorate

*pasul 2

– i se cere copilului să aleagă, pe rând, câte un cartonaş şi să citească cu voce tare întrebarea de pe cartonaş.

– Întrebările de pe cartonaşe îl vor ajuta pe copil să conştientizeze că avem anumite gânduri care

nu sunt bune, şi de aceea emoţiile noastre, de multe ori, ne fac rău în loc să ne ajute.

 1,196 total views

Una dintre cele mai dificile sarcini pentru părinți este să-i facă pe cei mici să mănânce suficiente legume. Lupta dintre copii și legume este de lungă durată, fără nicio soluție practică disponibilă. Copiii preferă întotdeauna sandvișurile și prăjiturile, decât mazărea și morcovii. Dar suntem conștienți de faptul că nu există nimic mai hrănitor și mai sănătos decât legumele colorate. Bogate în antioxidanți, fibre și minerale, legumele vă protejează copilul împotriva bolilor cronice mai târziu în viață. Acest lucru este important să le inspiraţi copiilor obiceiuri bune de a mânca legume.

 186 total views,  1 views today

Într-o după-amiază frumoasă de vară doi prieteni, o pisică pe numele ei Azrael şi un căţel pe numele lui Azorel, se jucau cu o mingiuţă de plastic în iarba verde, din curtea bunicilor.

Azrael avea o blană albă pe burtică şi la codiţă, în rest era toată neagră, şi era fiţoasă, vicleană, arogantă şi leneşă, iar Azorel avea blana de culoare neagră, şi era prostuţ, aiurit, dar foarte bun la suflet.

În timp ce se jucau, Azrael îi spuse lui Azorel:

-Tu de ce nu suporţi apa? Ia exemplu de la mine!

-Pentru că nu-s fiţos ca tine, îi răspunse Azorel.

-O! Tot eu fiţoasă? Care te ajută mereu?

-Cu ce mă ajuţi?, o întrebă Azorel.

-Ştii ceva? Joacă-te cu cine vrei!îî răspunse Azrael.

-Mă joc cu tine!

-Ba nu!îi spuse pisicuţa.

-Ba da!îi spuse căţeluşul.

Între ei interveni vulpea Foxi, care îi împăcă pe cei doi, şi le spuse:

-Cu cearta nu puteţi rezolva absolut nimic!

Cei doi prieteni se împăcară şi vulpea le zise:

-Niciodată nu te uita la defectele celorlalţi, ci uită-te la calităţi înainte.

Cei trei rămaseră prieteni până la adânci bătrâneţi.

SFÂRŞIT!

Morala: să nu te uiţi la defectele celuilalt. (Patrick, 10 ani)

 795 total views

A fost odată ca niciodată cinci fraţi: Chibzuitul, Bucătarul, Desertul, Viteazul şi Inimă. Locuiau într-un loc foarte departe, unde numai cu gândul puteai ajunge pe acel meleag. De mici copii au fost îngrijiţi de Zâna Suflet Bun, învăţându-i pe de altă parte ce înseamnă binele şi răul.

Într-o noapte, pe când florile încep a înflori, împăratul Soare şi soţia lui, împărăteasa Luna, au dat naştere la cinci copii. Veselie mare în Regatul Cerului. Norii auzind vestea şi-au chemat la palat fraţii: Tunet, Ploaia şi Fulger; aceştia la rândul lor au dat de ştire în tot Universul de această minune ce se întâmplase în Regatul Cerului. Veniră şi Stelele, care mai de care străluceau de bucurie pentru că aveau cu cine se juca de-acum înainte.
Împăratul Soare nu-şi mai încăpea de bucurie, şi-n ziua aia specială parcă şi razele lui erau mai puternice, încălzind sufletele celor de pe Pământ, parcă dându-le de veste că de-acum înainte va fi tată de cinci feciori, dar cum ştirile circulau repede prin partea aia, Zâna Suflet Bun se înfăţişă în faţa împăratului, şi-i spuse:
– Împărate Soare, să-mi fie cu iertare că vă deranjez în această zi deosebită şi unică din viaţa unui părinte, dar trebuie să vă vorbesc urgent.
– Spune, Zână, ce-ai de spus, că mă grăbesc să primesc ursitoarele şi musafirii.
– Împărate, ştii că soarta celor cinci feciori este pe Pământ, şi-abia la vârsta majoratului vor putea să se întoarcă înapoi în Regatul Cerului. Au nevoie de îndrumare, educaţie, şi mai presus de toate: să cunoască valoarea binelui şi a răului, să ştie a distinge între duşmănie şi prietenie, şi multe altele pe care aici nu le vor putea învăţa, decât printre cuvântătoare şi necuvântătoare.
– Ştiu, Zână Suflet Bun, dar trebuie să aşteptăm până ursitoarele o să le citească soarta, şi să-i alin sufletul împărătesei Luna de această decizie luată de Consiliul Universului. Odată mi s-a spus că atunci când voi avea copii nu am să mă pot bucura de ei decât dacă vor trece probele pământeşti, şi-abia atunci vor fi ai mei pe veci şi vor sta şi vor trăi în acest Regat al lor, spuse împăratul Soare cu lacrimi în ochi.
– Am să aştept până vor pleca ursitoarele, împărate.
Toate fiind spuse, împăratul Soare se tot învârtea prin Regat neştiind cum să-i dea vestea Lunei lui adorabile, dar îşi strânsă razele şi se duse în camera ei.
– Luna, draga mea, ştii că… Nu ştiu cum ai să primeşti vestea, dar mai ţii minte ziua când Consiliul Universului s-a întrunit la noi… aici, şi s-a dezbătut Legea Odraslelor?
– Ştiu, Soare! Dar nu-nţeleg de ce eşti abătut în această zi superbă, când ar trebui să fii fericit.
– Off, Luna mea! Legea Odraslelor prevede, în mare parte, că orice copil născut în acest Univers trebuie să trăiască pe Pământ, şi-abia la vârsta majoratului va putea să revină lângă părinţii lui, şi acest lucru se va înfăptui numai dacă acel copil o să treacă cu bine probele impuse de Zâna Suflet Bun. Şi, acum câteva momente, Zâna mi-a făcut o vizită.
– Ştiu, Soare. Şi-acum, ea se află în Regat pentru a ne lua pruncii. Nu ne putem opune legilor. Legea este lege pentru toţi şi trebuie să o respectăm. Poate că este mai bine aşa, tu vei fi ocupat ziua, iar eu noaptea, şi nu avem timp să ne educăm odraslele aşa cum ar trebui. Într-o zi, o să-i revedem şi tare mândri vom fi de ei. Să nu-ţi pară rău, o să fie bine. O să vezi!
– Cum ştii tu să-mi alini sufletul, draga mea. Atunci, cu Dumnezeu înainte!
Masa de ospăţ era pregătită. Musafirii veneau unul câte unul. Îşi făcură apariţia: Marte, Mercur, Venus şi din partea Pământului, Zâna Suflet Bun, aducând fiecare cu ei cadouri preţioase, respectiv cunoaştere, optimism, pasiune şi speranţă ambalate în cutii frumos mirositoare şi legate cu fundiţe albastre. Aşa se pomenea în părţile alea, dacă erau fete, fundiţa era roză, dar fiind băieţi, cutiile au fost legate cu fundiţă albastră.
După primul val de musafiri care se aşezară fiecare pe câte un scaun la masa îmbelşugată cu toate bunătăţurile văzute şi nemaivăzute, intrară şi: Jupiter, Saturn, Uranus şi Neptun aducând şi ei daruri, respectiv libertate, apreciere, mulţumire şi fericire, şi la rândul lor ocupară câte-un loc la masă. Apărură în cele din urmă şi Stelele, Fulger, Tunet şi Norii aducând şi ei preţioasele cadouri, aşa cum se cuvenea: emoţie, răzbunare, mânie şi entuziasm.
Toată lumea aştepta să îi cunoască pe cei cinci prunci, minunile împăratului Soare şi a împărătesei Luna. Şi, cum apărură în holul imens unde se ţinea sărbătoarea, toţi invitaţii se înghesuiră pentru a-i atinge şi a le vorbi frumos, unii se şi strâmbau la ei, poate cei mici vor râde şi, aşa s-a întâmplat: s-au pus pe-un râs… mai mare dragul de a-i privi!
Veselie mare în Regat!
Muzica era pe gustul tuturor şi dansau… fiecare cum ştia fără să le pese că poate mai pierdeau ritmul, dar nu mai conta… distracţia era în toi până când Ursitoarele îşi făcură apariţia pe geamul întredeschis cu baghetele lor magice.
O linişte apăsătoare se lăsase. Nimeni nu mai mişca, parcă nici să clipească nu mai reuşeau. Atunci, Împăratul Soare şi scumpa lui soţie, Luna, se apropiară de cele trei Ursitoare.
– Bine aţi venit, dragelor. V-am aşteptat. Luaţi loc la masa noastră!
Când să strige împărăteasa Luna după un servitor să aducă scaune pentru cele trei Ursitoare, una dintre surori le spuse:
– Nu vă deranjaţi, nu am venit să stăm la masă, ci doar vom citi soarta celor cinci minuni şi vom pleca. E foarte aglomerată noaptea asta, pentru noi! Să ne prezentăm: eu sunt cea mai mare şi mă numesc, Dragostea, cea mică este Furia şi cea mijlocie, Viitorul.
Ursitoarele luară pe fiecare copil în braţele lor şi le şoptiră la ureche soarta ce o aveau de-acum înainte de înfruntat până când Zâna Suflet Bun avea să le ofere Documentul Liber-Arbitru.
Venise timpul ca părinţii să-şi ia bun rămas de la copiii lor. Cu lacrimi în ochi îi mai sărutară încă o dată pe frunte şi îi încredinţă Zânei. Dintr-o clipire, se făcură nevăzuţi din Regatul Cerului, dar în fiecare zi erau vegheaţi de către Soare şi Luna. Copiii creşteau pe zi ce trece, devenind flăcăi în toată regula şi frumoşi… de nu te puteai uita la ei. Zâna Suflet Bun îi punea să facă diverse lucruri, să citească, să scrie şi să aibă grijă de grădina cu flori şi legume, dar şi de animăluţele din grajd. Ferma unde ei locuiau era poleită cu aur, camerele încăpătoare, aşternuturi de mătase şi ei se ocupau cu de toate: Chibzuitul era priceput în grădină, ştia să planteze legume, flori şi se îngrija de ele în fiecare zi, udându-le şi curăţându-le de praf; Bucătarul ştia să gătească orice, nu era ciorbă sau sos să nu cunoască a face; Desertul făcea nişte prăjituri şi dulceţuri de te lingeai pe degete de bune ce erau; Viteazul se ocupa cu vânatul şi avea grijă de animalele din grajd: căluţul, văcuţa, oiţele şi căpriţele, dar şi de cei doi purceluşi orfani; Inima era artistul dintre cei cinci fraţi: compunea muzică, versuri şi nu era seară să nu le încânte şi să le recite Stelelor, Norilor, Soarelui şi Lunei, câteodată prindea aşa drag de câte-un fluture că-i cânta în fiecare zi, la chitară.
Eee… şi-aşa veni ziua majoratului lor. Zâna Suflet Bun îi chemă în faţa ei, şi le spuse:
– Sunteţi cinci fraţi, copiii împăratului Soare şi a împărătesei Luna şi azi a venit ziua probei care vă atestă capacităţile cu care aţi fost înzestraţi de Ursitoare, şi care o să iasă izbăvitor din această ultimă încercare o să primească Documentul Liber-Arbitru care-l face absolventul Lumii Pământeşti şi se va reîntoarce la casa lui: Regatul Cerului. Eu v-am învăţat ce-am ştiut, acum depinde de voi cum veţi folosi cunoştinţele acumulate în toată această perioadă de când v-am luat sub aripa mea. O să vă dau trei întrebări la care trebuie să-mi răspundeţi, şi care îmi va da pe cel corect, acela o să dobândească Înţelepciunea.
Zis şi făcut. Zâna stătea în faţa lor, uitându-se cu drag la ei cum se forfoteau şi sfătuiau. Prima probă, spuse Zâna Suflet Bun:
– Sunteţi pe un câmp şi aveţi grijă de o sută de oi, una dintre ele se pierde din turmă. Ce faceţi în această situaţie, aveţi două alternative: vă duceţi după cea rătăcită sau rămâneţi cu turma rămasă?
Copiii se sfătuiră şi Chibzuitul dădu răspunsul:
– Zâna, întrebarea asta e din pilda cu oaia rătăcită, mi-a plăcut foarte mult şi noi spunem: că mergem după oaia rătăcită.
Atunci, Zâna le-a zis:
– Şi dacă în timpul ăsta şi celelalte oi vor părăsi turma, ce veţi face? Trebuie să ştiţi că toată turma trebuie să ajungă la stăpân, aşa cum aţi primit-o, astfel va fi vai şi-amar de voi.
– Păi, rămâne fratele meu Bucătarul pe-o parte şi are grijă de ea şi pe cealaltă parte o să fie Desertul, iar eu şi cu Viteazul şi Inimă plecăm în căutarea ei şi căutăm… căutăm până ce-o vom găsi. Nu ne vom lăsa bătuţi.
– Răspuns corect, spuse Zâna. Să vedem dacă la întrebarea următoare veţi şti a-mi răspunde: un copil, să-i spunem Nucşor, provine dintr-o familie săracă şi într-o zi bate la uşa voastră să-i daţi ceva de mâncare pentru el şi familia lui. Întrebarea este: îl ţineţi la uşă sau îi deschideţi şi-l primiţi înăuntru?
Iar începură a se sfătui fraţii între ei, şi-l aleseră pe Bucătar să răspundă.
– Noi decidem să-l primim în casă, Zână.
– Bun, îl primiţi în casă Bucătarule, şi-apoi ce faceţi? Îl ţineţi în pragul uşii?
– Nu, spuse Desert. Eu am să-i fac multe prăjituri, compoturi şi dulceţuri ca să le ajungă mult timp.
– Iar eu, spuse Bucătarul, am să le fac zacuscă, ciorbe şi sosuri ca să aibă cu ce hrăni toată familia lui.
Inima stătu câteva clipe gândindu-se dacă e bine să răspundă şi el.
– Ce este, Inimă? Vrei să mai adaugi ceva?
– Mda… noi le-om da de mâncare, dar îmbrăcăminte cine le va face? Eu zic să le croim hăinuţe pentru toate anotimpurile ca să nu îndure ploaia, frigul, căldura înăbuşitoare.
– Bravo, copiii! Sunt mândră de voi. Acestea erau răspunsurile. Acum o să vină ultima întrebare: să presupunem că o să ia naştere între Regatul Cerului şi Pământ, un conflict de interese iar războiul este iminent. Veţi aproba această distrugere în masă sau o să încheiaţi neînţelegerea pe cale amiabilă?
Viteazul, pentru că-i venise şi lui rândul să dea răspunsul, spuse:
– Indiferent dacă aduce bine sau rău un război, trebuie să facem tot posibilul de a aplana orice conflict care se iscă. Ispitele sunt la tot pasul şi dacă le vom răzbi, ele se vor preface în dulceţuri. Trebuie să fim răbdători, plini de compasiune, să ne pese de cei din jur chiar dacă orgoliul nostru ar creşte câştigând o bătălie, dar nu noi contăm ci răul care l-am aduce atât Regatului nostru cât şi al Pământului care ne-a primit cu braţele deschise învăţându-ne ceea ce în casa noastră nu am fi aflat.
– Viteazule, bine ai zis, şi acest lucru nu v-am învăţat, mă bucur că aţi gândit aşa. Aţi trecut proba. Felicitări! Acum, veniţi să vă înmânez Diploma şi Coroniţa de premianţi ai Sufletului Bun.
Şi-aşa au venit pe rând, luându-şi meritatele premii. Nu trecu mult timp şi ajunseră în Regatul Cerului, aşa cum le-a promis Zâna, şi fericiţi până la infinitate trăiesc. Şi-n ziua de azi îi putem privi, făcându-le cu mâna şi şoptindu-le dorinţele noastre. Odată ajunşi lângă părinţii lor, Soare şi Luna – fiecare dintre ei şi-au ocupat locul printre Stele: Chibzuitul este Steaua Polară, Bucătarul este Carul Mare, Desertul este Carul Mic, Viteazul este Orion şi Inima veghează asupra Soarelui şi a Lunei, bucurându-le ziua cu versurile şi melodiile lui.

*scrisă în decembrie 2009

 614 total views

Mircea este un băiat din Constanța. El are 10 ani și este în clasa a IV- a. El are fobie de substantiv și de fiecare dată când vorbește la şcoală despre substantive i se înmoaie genunchii, mâna lui parcă nu vrea să apuce creta. Într-o zi, mama lui l-a dus la psiholog. Femeia avea o voce blajină. Ea îi spuse lui Mircea:

• Bună, Mircea, eu sunt Patricia. Eu am o întrebare: Cine se teme de substantiv în afară de tine?

• Păi…… cred că adjectivul.
• Bravo! spune-mi Mircea, când vorbești nu pronunți multe substantive?
• Ba da!
• Îmi poți da cinci substantive?
• Păi, să vedem….. masă, scaun, dulap, cariocă, telefon, laptop.
• Stai, prea multe! Vezi tu, Mircea, ai pronunțat șase substantive!
• Ai dreptate! Mulțumesc!

De atunci, Mircea iubește substantivele!

Autor: MARA ZIANA BIRĂU

CLASA A IV-A

Liceul ,,Don Orione”

 3,203 total views,  1 views today

Obiectiv: dezvoltarea şi identificarea emoţiilor
Metodă: desen
Materiale: baloane colorate, cariocă neagră

Procedură
Pasul 1: fiecare balon se umflă de către copil.
Pasul 2: I se comunică fiecare emoţie în parte, ce reprezintă.
Pasul 3: Copilul este rugat ca pe fiecare balonaş colorat să deseneze cu carioca neagră fiecare emoţie precizată (furie, fericire, tristeţe, mirare, teamă)
Pasul 4: fiecare balonaş desenat cu emoţia respectivă este analizat de copil, iar după aceea I se va cere să detalieze o situaţie pe care a trăit-o (“Cum te simţi când eşti furios? Cum te simţi când eşti fericit? Ce anume te face să fii trist?, etc), ce a generat acea trăire emoţională.
Pasul 5: Se poartă un dialog cu copilul cu privire la cum s-a simţit când şi-a exprimat sentimentele şi cum l-a făcut să se simtă după fiecare exemplu dat, şi ce a învăţat din această activitate.

Timp de lucru 50 de minute

©Toate drepturile rezervate. Orice parte din această poveste, poate fi distribuită sau reprodusă, cu acordul prealabil al autorului.

 868 total views

A fost odată un pisicuţ pe nume Mim. El era un pisicuţ foarte furios. Când simţea că cineva îşi bate joc de el, era furios. Era atât de furios şi când trebuia să se apuce de teme sau când părinţii nu îi făceau pe plac. Chiar şi când trebuia să îşi facă ordine în cameră sau să ducă gunoiul afară era furios.
Mim, de obicei, era un pisicuţ tare cuminte, doar că se înfuria foarte repede, iar în acele momente nu putea fi controlat. Şi, după ce îşi manifesta furia, vorbind urât cu părinţii, îşi dorea să se ascundă, ruşinat de fapta lui. Îi părea rău că se enerva şi devenea agresiv cu părinţii sau cu surioara lui, mai mică, dar nu avea un control asupra stării de furie.
Aşa că, singurel, pisicuţul Mim, a decis să îşi controleze această emoţie, care era în interiorul lui, pentru că nu îşi mai dorea să fie neascultător şi să îşi supere părinţii şi surioara. Mim ştia că nu e un pisic rău, dar comportamentul lui, de a se enerva ori de câte ori nu îi convenea ceva, rănea pe cei dragi. Mama mereu îi spunea că furia este normală, dar răneşte foarte mult pe cei din jur şi trebuie să fim atenţi la cuvintele şi comportamentele noastre. Iar atunci când se va enerva, să aplice următoarele exerciţii:

1. Să conştientizeze ceea ce simte
2. Apoi să respire şi să inspire de 10 ori, numărând
3. Dacă nu reuşeşte prin cele două exerciţii, să deseneze furia, colorând-o în culoarea albastru sau verde.
4. Să se ducă afară şi să urle

Pisicuţul Mim a observat că dacă reuşea să-şi stăpânească accesele de furie, atunci nu se mai enerva atât de tare, şi prin aceste exerciţii, totul a devenit atât de uşor. Era mândru de el pentru că făcuse acest pas. Şi, uite-aşa, Mim a devenit mai calm şi mai bun.

Activitate terapeutica:
Pasul 1:
Să fie ajutat să-şi exprime furia, cu ton calm şi blând, aplicabil şi de către părinţi
Pasul 2:
Transpunerea copilului în personajul principal
Pasul 3:
I se cere copilului să expună consecinţele la un comportament agresiv
Pasul 4:
Crearea ancorelor emoționale între părinte și copil, prin stimularea unui comportament pozitiv. Un exemplu: Să fie îmbrăţişat. Îmbrăţişările pot ajuta. Copii au nevoie de iubire.

Timp de lucru: 50 de minute

©Toate drepturile rezervate. Orice parte din această poveste, poate fi distribuită sau reprodusă, cu acordul prealabil al autorului.

 583 total views

Într-un tărâm fermecat, acolo unde găseşti pomi vorbitori, flori jucăuşe, trăia o răţuşcă care nu asculta pe nimeni şi era tare năzdrăvană. Într-o zi, jucându-se cu prietenii ei care erau mult mai ascultători şi liniştiţi decât ea, răţuşca Lina luă o piatră şi-l lovi peste aripă pe răţoiul Dino, prietenul său. Dino căzu dintr-odată la pământ, plângând de durere, dar nu îi spusă nimic Linei ci se ridică, îşi luă rămas bun de la ceilalţi răţoi şi plecă spre casă.

Ajunsă pe prispa casei, mama o întrebă pe Lina:

• Lina, ce-a păţit Dino la mânuţă?
• Nu ştiu ce-a păţit la mână, spuse ea, abţinându-se să nu plângă.
• Ceva tot s-a întamplat. De ce nu-mi spui? Te-ai bătut cu el?
• Nu! Nu! începu să strige răţuşca Lina şi fugi în camera ei. Linei îi păru rău că urlă la mama ei. Se tot foşnea în pat încercând să adoarmă şi când reuşi, într-un final, să adoarmă, de sub plapumă ieşi o pietricică. Care pietricică? Cea care i-a lovit aripioara lui Dino.
• Nu te aşeza pe mine! se auzi un glas subţire.
• Cine a vorbit? întrebă Lina privind în jur.
• Nu ştii cine sunt? Eee…! Eu sunt, pietricica, îi răspunse acelaşi glas subţire.
  Doar atunci, răţuşca Lina, observă că era gata să se aşeze cu spatele pe pietricică.
• Ce faci? Mai de dimineaţă ai vrut să-mi spargi capul, iar eu te-am iertat. Iar mă superi? o întrebă pietricica şi vru să sară din pat.
• Nu pleca, nu îţi fac nici un rău! strigă răţuşca Lina. Sunt tristă, pietricică! îi spuse plângând.
• Cum te numeşti? întrebă pietricica.
• Mă numesc Lina. Tu?
• Eu sunt Roxi. Şi de ce eşti tristă? o întrebă mirată pietricica.
• Sunt tristă pentru ca l-am lovit pe Dino peste aripioara şi din cauza mea el o să stea cu manuţa în gips, mama e suparată pe mine… . Of, nu ştiu cum să-mi repar greşeala. Mă ajuţi Roxi? Mă ajuţi? Promit că o să fiu cea mai cuminte răţuşcă din lume! spuse Lina cu lacrimile în ochi.
  După ce stătu câteva secunde pe gânduri, pietricica Roxi îşi zisă în sinea ei că oricine se poate schimba, iar răţuşca Lina nu era chiar atât de năzdrăvană şi este foarte important că îşi recunoaşte greşeala.
• Bine, te voi ajuta. Tot ce trebuie să faci este să-ţi ceri iertare, atât faţă de prietenul Dino cât şi faţă de mama ta. Întotdeauna trebuie să ne cerem iertare atunci când greşim şi să învăţăm din greşelile noastre, îi spuse pietricica Roxi.
• Mâine dimineaţă aşa o să fac. Eşti cea mai bună prietenă a mea, Roxi! spuse încântată Lina şi apoi adormi cu pietricica în braţe.

• Şi, uite-aşa, ţinând cont de sfatul pietricicăi, dis de dimineaţă de cum se trezi, se spălă pe
• ochişori şi pe dinţişori, îşi sărută mama pe obraz şi-şi ceru iertare pentru comportamentul de deunăzi,
• luă ghiozdănelul gata pregătit şi fugi la şcoală. De cum îl zări pe Dino în curtea şcolii, fugi spre el şi-l
• luă în braţe, apoi îşi ceru iertare, iar de-atunci sunt nedespărţiţi.
• A-ţi recunoaşte greşeala şi a-ţi cere iertare te face un om bun!

Activitate terapeutică
Obiectiv – diminuarea agresivităţii fizice şi verbale la copii
Materiale:
– povestea Răţuşca Lina cea năzdrăvană
Procedură:
*pasul 1
– i se va prezenta copilului povestea
*pasul 2
– i se cere copilului să spună care este părerea lui despre povestire şi dacă sunt anumite părţi pe care doreşte să le discute. Se ia fiecare parte a textului, unde personajele îşi exprimă sentimentele şi cerem copilului să-şi exprime gândurile sau sentimentele referitor la acel fragment. Am putea să-l provocăm să detalieze o experienţă similară pe care a putut să o aibă.
*pasul 3
– să îi cerem copilului să deseneze o anumită parte a povestirii, una pe care şi-o aminteşte, şi să se discute despre acel desen.
*pasul 4
– să o deseneze pe răţuşca Lina când e nervoasă, tristă, când îi e teamă, când e fericită

Timp de lucru: 50 de minute

©Toate drepturile rezervate. Orice parte din această poveste, poate fi distribuită sau reprodusă, cu acordul prealabil al autorului.

 9,502 total views