Fanteziile în relaţiile intime

În multe aspecte ale vieţii noastre, ne imaginăm şi trăim într-o fantezie continuă, prinşi în propriile noastre poze, dar ce este rău în avea fantezii. Imaginea unei scene, precum o clapă de pian, care se topeşte sub degetele imaginaţiei, secunde, şi-apoi se zbenguie precum un fior sălbatic încercând să-şi aroge dreptul de a prinde viaţă în reflectorul realităţii. Cu graţia dorinţelor încearcă să prindă contur şi să navigheze cu mişcări rapide, blânde, coboară în mintea noastră la un nivel indecent, abandonat într-o singură lenjerie intimă – final fericit.

Este în regulă să ai fantezii sexuale?

Fantezia sexuală a fost privită negativ prin anii 1950. Cercetătorii clinicieni au susţinut că fanteziile, în special printre femei, erau problematice sau patologice. Această concluzie a fost probabil, în mod surprinzător având în vedere climatul social mai larg care, în general, nu accepta dorinţa şi plăcerea sexuală a femeilor – fie în interiorul sau în afara relaţiei. Teoreticienii şi clinicienii din acea perioadă au sugerat că fantezia sexuală indică o gama largă de patologii şi deficienţe de la represiune la imaturitate până la nemulţumire sexuală.

După 1950, discursul despre valoarea şi scopul fanteziilor sexuale s-a schimbat. Cercetătorii şi terapeuţii în domeniul sexualităţii au interpretat pozitiv fanteziile sexuale şi au sugerat că ele pot fi folositoare ca priză sănătoasă pentru exprimarea gândurilor sexuale fără a pune în pericol relaţiile romantice. De exemplu, dovezile susţin ideea că fanteziile sexuale sunt probabil legate de rezultate sexuale pozitive, inclusiv nivelul ridicat pentru interes sexual, activitate, dorinţă şi atitudini mai pozitive în ceea ce priveşte sexualitatea. Acum ştim că femeile experimentează anumite forme ale fanteziilor sexuale. Bărbaţii, în schimb, raportează fantezii mai frecvente decât femeile şi cred că le este permis acest lucru, şi totuşi femeile cât şi bărbaţii raportează niveluri similare de excitare, precum şi sentimente pozitive şi negative legate de experienţele lor.

Ce este fantezia sexuală?

Leitenberg şi Henning au prezentat-o ca: “orice imagine mentală care trezeşte sexual sau erotic un individ”.

Fantezia sexuală poate fi deosebit de utilă atât în studierea dinamicii în cadrul relaţiilor romantice, cât şi ca practicare în cadrul relaţiilor romantice, deoarece fanteziile pot oferi informaţii despre ceea ce îşi doresc oamenii cu adevărat de la partenerii lor. Comunicarea şi satisfacţia sexuală joacă un rol important în satisfacţia relaţiei. Există dovezi care indică importanţa comunicării fanteziilor sexuale şi care e pozitiv legată de satisfacţia relaţiei.

Fantezia este o resursă imaginară valoroasă, fie ea cultivată individual sau în comun de către cupluri. Abilitatea de a ajunge oriunde prin intermediul imaginaţiei este o expresie pură a libertăţii individuale. E cea mai intensă forţă creativă care ne poate ajuta sa transcendem realitatea. Ne oferă escapada ocazională din relaţie, şi ne serveşte antidotul pentru lipsa libido-ului dintr-o relaţie. Dragostea şi tandreţea sunt sporite de condimentul imaginaţiei.

Fanteziile au puteri magice de vindecare şi de reînnoire. Întorc timpul, făcându-ne din nou tineri, atrăgători, pasionali, aşa cum nu mai suntem sau nu am fost niciodată. Ne plasează în prezenţa unui iubit de care ne-am despărţit sau ne aminteşte de felul pasional în care făceam dragoste.

Fantezia repară, compensează, transformă, energizează

Fantezia asigură un izvor de informaţii despre viaţa interioară a noastră şi dinamica relaţională a cuplului.

Fanteziile ne permit să depăşim limitele care ne sunt impuse de conştiinţa noastră. În fanteziile noastre suntem irezistibili.

Cum ar fi să-ţi poţi expune doleanţele fără pudicitate şi precauţie? Să fii abordat de partenerul tău, atingându-te pe buze, în timp ce îţi şopteşte vorbe calde şi tandre, în valuri de săruturi pe ceafă, pe ochi, pe buze, cu atingeri uşoare, priviri profunde. Să te mângâie exact cum îţi doreşti şi unde îţi doreşti, pe sâni, pe gânduri, simţuri, pierzând controlul propriului corp în favoarea degetelor ritmate, explorând cu lascivitate… .

Fantezia sexuală include orice activitate mentală care generează dorinţă. Senzualitate croită de mintea noastră cu miros, sunet, cuvânt, spre resortul plăcerii. Imaginaţia erotică e una dintre cele mai puternice unelte pe care o deţinem pentru a menţine dorinţa aprinsă. Fanteziile ne ajută să înţelegem ceea ce căutăm pentru a găsi, din punct de vedere afectiv şi sexual. În visele erotice, găsim energia care ne ţine înflăcăraţi de treji faţă de sexualitatea noastră.

Destăinuiţi-vă. Cuplurile se încarcă erotic dacă îşi împărtăşesc fanteziile prin cuvinte sau prin practică. Discutaţi despre gândurile voastre lăuntrice.

Surse:

Loving and Leaving: Sex Differences in Romantic Attachments, Rubin, Z., Peplau, L., Hill, C.

Sex Difference in sexual fantasy: an evolutionary psychological approach, Ellis, B., Symons, D.

Inteligenţa erotică, Perel, E.

Lasă un răspuns

Înapoi sus
%d blogeri au apreciat: