Povestea omului interior

Îngerul meu e foarte mic. Atât de mic încât de ani de zile, de când mă ştiu, trăieşte în mine. E luminos, capricios, în fiecare zi îmi ridică viaţa la un alt nivel, tristeţea mi-o înlocuieşte cu bucuria, neajutorarea mi-o transformă în sentimentul de control, mă motivează şi mă ţine ostatică unui viitor în care cred. Îl hrănesc cu gânduri de miere, zâmbet şi voie bună, şi oriunde perind, el e acolo, în buzunar, în poşetă. Adulmecă, uşor-uşor, îmbunătăţindu-mi propria persoană.
Îmi ţine de cald iarna, îmi ţine de răcoare vara. Îmi zâmbeşte afectuos, ascultându-mă-n tăcere.
Mă plimb cu el peste tot. Prin ochii lui văd fiecare amănunt, suflet din jurul meu, toamna galbenă, un mulţumesc, o privire caldă, o pisicuţă fără adăpost, onestitatea bunicului cu care îşi vinde legumele pentru o pâine, poveştile oamenilor întâlniţi, problemele lor, toate aceste lucruri care de multe ori, în graba cotidiană, uităm să le mai observăm…
Doar el, minunea, îmi îmbunătăţeşte modul în care mă simt, fizic sau mental. Doar el mă pune în legătură cu Eu-l.
Ne povestim unul altuia tot felul de gânduri, întâmplări. Mă ajută să fac faţă hazardului, să cresc liberă şi să-mi urmez visul. Îmi modelează existenţa şi e stăpânul propriului meu destin. E sursa de inspiraţie care-mi îmbunatăţeşte viaţa şi mă ajută de a-mi depăşi propria limită. Mă recompensează lăuntric, satisfacerea de viaţă e feedback-ul.
Când mă culc, se încolăceşte pe pieptul meu şi adoarme cu mine, pentru că nu-i place să fie singur…
Şi, când cineva, pe stradă, se-ntoarce şi gândeşte cu invidie:”uite cât de fericită este, străluceşte-n interior…”, să ştie că nu sunt eu, e doar îngerul din mine. Lumina lui naivă şi atât de puternică stopează întunericul mohorât al acestei vieţi atât de ciudate…

*Îngerii noștri păzitori sunt mereu acolo. Apelează la ei pentru ajutor nu numai în situații critice, ci și în viața de zi cu zi. Vei găsi prieteni și ajutoare adevărate.

Lasă un răspuns

Înapoi sus
%d blogeri au apreciat: