Singurătatea e cea mai consumată lectură. Mioapă ţâşneşte alandala în sine, acaparându-ţi sufletul ca o amantă duioasă. Unii se feresc de ea, alţii îi testează capacitățile, dar uneori avem nevoie de ea. Doar ea ne trezeşte din iluzii.
Sunt secunde în viaţă când ai nevoie să stai doar tu cu tine. Chiar dacă decibelii trăirilor sunt la maxim, încărcaţi emoţional, îndoiala şi vârtejul nesiguranţei îşi fac culcuş în cugetul tău. Sunt clipe când ai vrea totul, dar te gândeşti că: “Oare merită?”
Testele şi evaluarea, analiza faptelor, gesturilor, trec în zona fantasmului, şi neavând palpabilitatea drumului, bâjbâiala te aruncă în ograda nebuloasă care de-abia aşteaptă să te prindă în hora viselor neîmplinite.
Ni se întâmplă des să privim insula din faţa noastră, să înotăm în aventuri riscante, să visăm cu ochii deschişi la ceva ce nu există, să ne credem unici în oceanul unui suflet şi să avem un loc al nostru în palatul inimii, dar viaţa te lasă cu pantalonii în vine.
Şi, răspunsurile nerostite au înţelesul lor. Tăcerea şi subtilitatea forţează starea de melancolie, să te cuprindă, dar cel mai bun remediu este sa nu forţăm sufletul şi să ne detaşăm de oamenii care-şi schimbă direcţia, şi să nu ne lăsăm abandonaţi în vorbe deşarte, ci să ne regăsim în noi îmbrăţişarea realităţii palpabile.
Vizitele în oglindă fac diferenţa. Căutaţi împlinirea, fericirea, fără metafore în viaţă. Trăiţi muzica simţurilor.

 764 total views,  1 views today