Regatul cerului

A fost odată ca niciodată cinci fraţi: Chibzuitul, Bucătarul, Desertul, Viteazul şi Inimă. Locuiau într-un loc foarte departe, unde numai cu gândul puteai ajunge pe acel meleag. De mici copii au fost îngrijiţi de Zâna Suflet Bun, învăţându-i pe de altă parte ce înseamnă binele şi răul.

Într-o noapte, pe când florile încep a înflori, împăratul Soare şi soţia lui, împărăteasa Luna, au dat naştere la cinci copii. Veselie mare în Regatul Cerului. Norii auzind vestea şi-au chemat la palat fraţii: Tunet, Ploaia şi Fulger; aceştia la rândul lor au dat de ştire în tot Universul de această minune ce se întâmplase în Regatul Cerului. Veniră şi Stelele, care mai de care străluceau de bucurie pentru că aveau cu cine se juca de-acum înainte.
Împăratul Soare nu-şi mai încăpea de bucurie, şi-n ziua aia specială parcă şi razele lui erau mai puternice, încălzind sufletele celor de pe Pământ, parcă dându-le de veste că de-acum înainte va fi tată de cinci feciori, dar cum ştirile circulau repede prin partea aia, Zâna Suflet Bun se înfăţişă în faţa împăratului, şi-i spuse:
– Împărate Soare, să-mi fie cu iertare că vă deranjez în această zi deosebită şi unică din viaţa unui părinte, dar trebuie să vă vorbesc urgent.
– Spune, Zână, ce-ai de spus, că mă grăbesc să primesc ursitoarele şi musafirii.
– Împărate, ştii că soarta celor cinci feciori este pe Pământ, şi-abia la vârsta majoratului vor putea să se întoarcă înapoi în Regatul Cerului. Au nevoie de îndrumare, educaţie, şi mai presus de toate: să cunoască valoarea binelui şi a răului, să ştie a distinge între duşmănie şi prietenie, şi multe altele pe care aici nu le vor putea învăţa, decât printre cuvântătoare şi necuvântătoare.
– Ştiu, Zână Suflet Bun, dar trebuie să aşteptăm până ursitoarele o să le citească soarta, şi să-i alin sufletul împărătesei Luna de această decizie luată de Consiliul Universului. Odată mi s-a spus că atunci când voi avea copii nu am să mă pot bucura de ei decât dacă vor trece probele pământeşti, şi-abia atunci vor fi ai mei pe veci şi vor sta şi vor trăi în acest Regat al lor, spuse împăratul Soare cu lacrimi în ochi.
– Am să aştept până vor pleca ursitoarele, împărate.
Toate fiind spuse, împăratul Soare se tot învârtea prin Regat neştiind cum să-i dea vestea Lunei lui adorabile, dar îşi strânsă razele şi se duse în camera ei.
– Luna, draga mea, ştii că… Nu ştiu cum ai să primeşti vestea, dar mai ţii minte ziua când Consiliul Universului s-a întrunit la noi… aici, şi s-a dezbătut Legea Odraslelor?
– Ştiu, Soare! Dar nu-nţeleg de ce eşti abătut în această zi superbă, când ar trebui să fii fericit.
– Off, Luna mea! Legea Odraslelor prevede, în mare parte, că orice copil născut în acest Univers trebuie să trăiască pe Pământ, şi-abia la vârsta majoratului va putea să revină lângă părinţii lui, şi acest lucru se va înfăptui numai dacă acel copil o să treacă cu bine probele impuse de Zâna Suflet Bun. Şi, acum câteva momente, Zâna mi-a făcut o vizită.
– Ştiu, Soare. Şi-acum, ea se află în Regat pentru a ne lua pruncii. Nu ne putem opune legilor. Legea este lege pentru toţi şi trebuie să o respectăm. Poate că este mai bine aşa, tu vei fi ocupat ziua, iar eu noaptea, şi nu avem timp să ne educăm odraslele aşa cum ar trebui. Într-o zi, o să-i revedem şi tare mândri vom fi de ei. Să nu-ţi pară rău, o să fie bine. O să vezi!
– Cum ştii tu să-mi alini sufletul, draga mea. Atunci, cu Dumnezeu înainte!
Masa de ospăţ era pregătită. Musafirii veneau unul câte unul. Îşi făcură apariţia: Marte, Mercur, Venus şi din partea Pământului, Zâna Suflet Bun, aducând fiecare cu ei cadouri preţioase, respectiv cunoaştere, optimism, pasiune şi speranţă ambalate în cutii frumos mirositoare şi legate cu fundiţe albastre. Aşa se pomenea în părţile alea, dacă erau fete, fundiţa era roză, dar fiind băieţi, cutiile au fost legate cu fundiţă albastră.
După primul val de musafiri care se aşezară fiecare pe câte un scaun la masa îmbelşugată cu toate bunătăţurile văzute şi nemaivăzute, intrară şi: Jupiter, Saturn, Uranus şi Neptun aducând şi ei daruri, respectiv libertate, apreciere, mulţumire şi fericire, şi la rândul lor ocupară câte-un loc la masă. Apărură în cele din urmă şi Stelele, Fulger, Tunet şi Norii aducând şi ei preţioasele cadouri, aşa cum se cuvenea: emoţie, răzbunare, mânie şi entuziasm.
Toată lumea aştepta să îi cunoască pe cei cinci prunci, minunile împăratului Soare şi a împărătesei Luna. Şi, cum apărură în holul imens unde se ţinea sărbătoarea, toţi invitaţii se înghesuiră pentru a-i atinge şi a le vorbi frumos, unii se şi strâmbau la ei, poate cei mici vor râde şi, aşa s-a întâmplat: s-au pus pe-un râs… mai mare dragul de a-i privi!
Veselie mare în Regat!
Muzica era pe gustul tuturor şi dansau… fiecare cum ştia fără să le pese că poate mai pierdeau ritmul, dar nu mai conta… distracţia era în toi până când Ursitoarele îşi făcură apariţia pe geamul întredeschis cu baghetele lor magice.
O linişte apăsătoare se lăsase. Nimeni nu mai mişca, parcă nici să clipească nu mai reuşeau. Atunci, Împăratul Soare şi scumpa lui soţie, Luna, se apropiară de cele trei Ursitoare.
– Bine aţi venit, dragelor. V-am aşteptat. Luaţi loc la masa noastră!
Când să strige împărăteasa Luna după un servitor să aducă scaune pentru cele trei Ursitoare, una dintre surori le spuse:
– Nu vă deranjaţi, nu am venit să stăm la masă, ci doar vom citi soarta celor cinci minuni şi vom pleca. E foarte aglomerată noaptea asta, pentru noi! Să ne prezentăm: eu sunt cea mai mare şi mă numesc, Dragostea, cea mică este Furia şi cea mijlocie, Viitorul.
Ursitoarele luară pe fiecare copil în braţele lor şi le şoptiră la ureche soarta ce o aveau de-acum înainte de înfruntat până când Zâna Suflet Bun avea să le ofere Documentul Liber-Arbitru.
Venise timpul ca părinţii să-şi ia bun rămas de la copiii lor. Cu lacrimi în ochi îi mai sărutară încă o dată pe frunte şi îi încredinţă Zânei. Dintr-o clipire, se făcură nevăzuţi din Regatul Cerului, dar în fiecare zi erau vegheaţi de către Soare şi Luna. Copiii creşteau pe zi ce trece, devenind flăcăi în toată regula şi frumoşi… de nu te puteai uita la ei. Zâna Suflet Bun îi punea să facă diverse lucruri, să citească, să scrie şi să aibă grijă de grădina cu flori şi legume, dar şi de animăluţele din grajd. Ferma unde ei locuiau era poleită cu aur, camerele încăpătoare, aşternuturi de mătase şi ei se ocupau cu de toate: Chibzuitul era priceput în grădină, ştia să planteze legume, flori şi se îngrija de ele în fiecare zi, udându-le şi curăţându-le de praf; Bucătarul ştia să gătească orice, nu era ciorbă sau sos să nu cunoască a face; Desertul făcea nişte prăjituri şi dulceţuri de te lingeai pe degete de bune ce erau; Viteazul se ocupa cu vânatul şi avea grijă de animalele din grajd: căluţul, văcuţa, oiţele şi căpriţele, dar şi de cei doi purceluşi orfani; Inima era artistul dintre cei cinci fraţi: compunea muzică, versuri şi nu era seară să nu le încânte şi să le recite Stelelor, Norilor, Soarelui şi Lunei, câteodată prindea aşa drag de câte-un fluture că-i cânta în fiecare zi, la chitară.
Eee… şi-aşa veni ziua majoratului lor. Zâna Suflet Bun îi chemă în faţa ei, şi le spuse:
– Sunteţi cinci fraţi, copiii împăratului Soare şi a împărătesei Luna şi azi a venit ziua probei care vă atestă capacităţile cu care aţi fost înzestraţi de Ursitoare, şi care o să iasă izbăvitor din această ultimă încercare o să primească Documentul Liber-Arbitru care-l face absolventul Lumii Pământeşti şi se va reîntoarce la casa lui: Regatul Cerului. Eu v-am învăţat ce-am ştiut, acum depinde de voi cum veţi folosi cunoştinţele acumulate în toată această perioadă de când v-am luat sub aripa mea. O să vă dau trei întrebări la care trebuie să-mi răspundeţi, şi care îmi va da pe cel corect, acela o să dobândească Înţelepciunea.
Zis şi făcut. Zâna stătea în faţa lor, uitându-se cu drag la ei cum se forfoteau şi sfătuiau. Prima probă, spuse Zâna Suflet Bun:
– Sunteţi pe un câmp şi aveţi grijă de o sută de oi, una dintre ele se pierde din turmă. Ce faceţi în această situaţie, aveţi două alternative: vă duceţi după cea rătăcită sau rămâneţi cu turma rămasă?
Copiii se sfătuiră şi Chibzuitul dădu răspunsul:
– Zâna, întrebarea asta e din pilda cu oaia rătăcită, mi-a plăcut foarte mult şi noi spunem: că mergem după oaia rătăcită.
Atunci, Zâna le-a zis:
– Şi dacă în timpul ăsta şi celelalte oi vor părăsi turma, ce veţi face? Trebuie să ştiţi că toată turma trebuie să ajungă la stăpân, aşa cum aţi primit-o, astfel va fi vai şi-amar de voi.
– Păi, rămâne fratele meu Bucătarul pe-o parte şi are grijă de ea şi pe cealaltă parte o să fie Desertul, iar eu şi cu Viteazul şi Inimă plecăm în căutarea ei şi căutăm… căutăm până ce-o vom găsi. Nu ne vom lăsa bătuţi.
– Răspuns corect, spuse Zâna. Să vedem dacă la întrebarea următoare veţi şti a-mi răspunde: un copil, să-i spunem Nucşor, provine dintr-o familie săracă şi într-o zi bate la uşa voastră să-i daţi ceva de mâncare pentru el şi familia lui. Întrebarea este: îl ţineţi la uşă sau îi deschideţi şi-l primiţi înăuntru?
Iar începură a se sfătui fraţii între ei, şi-l aleseră pe Bucătar să răspundă.
– Noi decidem să-l primim în casă, Zână.
– Bun, îl primiţi în casă Bucătarule, şi-apoi ce faceţi? Îl ţineţi în pragul uşii?
– Nu, spuse Desert. Eu am să-i fac multe prăjituri, compoturi şi dulceţuri ca să le ajungă mult timp.
– Iar eu, spuse Bucătarul, am să le fac zacuscă, ciorbe şi sosuri ca să aibă cu ce hrăni toată familia lui.
Inima stătu câteva clipe gândindu-se dacă e bine să răspundă şi el.
– Ce este, Inimă? Vrei să mai adaugi ceva?
– Mda… noi le-om da de mâncare, dar îmbrăcăminte cine le va face? Eu zic să le croim hăinuţe pentru toate anotimpurile ca să nu îndure ploaia, frigul, căldura înăbuşitoare.
– Bravo, copiii! Sunt mândră de voi. Acestea erau răspunsurile. Acum o să vină ultima întrebare: să presupunem că o să ia naştere între Regatul Cerului şi Pământ, un conflict de interese iar războiul este iminent. Veţi aproba această distrugere în masă sau o să încheiaţi neînţelegerea pe cale amiabilă?
Viteazul, pentru că-i venise şi lui rândul să dea răspunsul, spuse:
– Indiferent dacă aduce bine sau rău un război, trebuie să facem tot posibilul de a aplana orice conflict care se iscă. Ispitele sunt la tot pasul şi dacă le vom răzbi, ele se vor preface în dulceţuri. Trebuie să fim răbdători, plini de compasiune, să ne pese de cei din jur chiar dacă orgoliul nostru ar creşte câştigând o bătălie, dar nu noi contăm ci răul care l-am aduce atât Regatului nostru cât şi al Pământului care ne-a primit cu braţele deschise învăţându-ne ceea ce în casa noastră nu am fi aflat.
– Viteazule, bine ai zis, şi acest lucru nu v-am învăţat, mă bucur că aţi gândit aşa. Aţi trecut proba. Felicitări! Acum, veniţi să vă înmânez Diploma şi Coroniţa de premianţi ai Sufletului Bun.
Şi-aşa au venit pe rând, luându-şi meritatele premii. Nu trecu mult timp şi ajunseră în Regatul Cerului, aşa cum le-a promis Zâna, şi fericiţi până la infinitate trăiesc. Şi-n ziua de azi îi putem privi, făcându-le cu mâna şi şoptindu-le dorinţele noastre. Odată ajunşi lângă părinţii lor, Soare şi Luna – fiecare dintre ei şi-au ocupat locul printre Stele: Chibzuitul este Steaua Polară, Bucătarul este Carul Mare, Desertul este Carul Mic, Viteazul este Orion şi Inima veghează asupra Soarelui şi a Lunei, bucurându-le ziua cu versurile şi melodiile lui.

*scrisă în decembrie 2009

Lasă un răspuns

Înapoi sus
%d blogeri au apreciat: