O uşă,
două ziduri
din hârtie
şi Omul Rău
cu picioarele
goale,
mâinile
pătate
de sânge
muşcând
din mine
cât viaţă,
cât noapte
şi dimineaţa
totu-i şters.
Sunt creion,
tipografie,
frânghie
decapitată
prinsă-n
uşa infinitului.
Corpu-i spânzurat,
limba-i mută,
ochii strânşi de gât,
doar vocea lui
şi mâinile sale
mă fac ghem
şi mă scurg
mă scurg
bucată cu bucată
în rochia de măslin…
şi pudrez colţurile
cu negru viu
împotmolit.
