Terapia cu tine însuţi

„Aproape nu este cel către care poți ajunge cu mâna, ci cel către care îți este atras sufletul”, – Maica Tereza

Terapia cu tine însuţi. Atingerea miezului uman plin de aşteptări neclare.

Mi-am dat seama că tot mai puţin stau de vorbă cu mine în ultimul timp, şi fiecare greutate lăuntrică, chiar dacă nu îi dau importanţă în acel moment, ea se adânceşte şi se tot adânceşte şi parcă o simt cum prinde rădăcini în mintea şi sufletul meu având un singur scop, de a îmi tulbura existenţa.

Nici o zi nu e ca cea de ieri. Sunt diferite şi totuşi au ceva în comun: noi. Noi, cei care păşim cu încredere şi poftă de viaţă în fiecare zi a săptămânii, dar ceva ne dezechilibrează, îşi face culcuş in interiorul nostru şi îşi pune amprenta. Să fii indiferent sau să nu te gândeşti? Nu cred că e posibil. Nu s-a inventat pastila minune care te face indiferent şi nepăsător în orice situaţie, şi nu mă refer la cele, neapărat, lăuntrice, ci în general. Întotdeauna ne măcinăm şi ne facem tot felul de griji despre orice ni se pare tenebros, dureros sau nelalocul lui. Şi începi să te gândeşti, să-ţi pui tot felul de întrebări fără răspuns, îţi aşterni gândurile pe ciorne corigente, ne împleticim în tăcere, iar imaginaţia desenează tot felul de scenarii, şi oricât le-am filma, secvenţă cu secvenţă, melodia nu e clară, nu e pe aceleaşi note muzicale. Tu fredonezi „All I ask”, şi ţi se răspunde „Forget that melody”.

Cui nu i-ar plăcea să primească răspuns la toate frământările cotidiene? Eu sunt prima care recunoaşte acest lucru. Da, îmi place când pun o întrebare, să mi se răspundă, şi nu cu tăcere pentru că mă adâncesc şi mai mult în scenarii, în cogniţii iraţionale şi fiind un om care pune accent pe emoţie, e deranjant şi mă macină tot felul de gânduri, gânduri care cu siguranţă îmi vor oferi o noapte agitată.

Soluţii există, dar e deranjant acel „seen” sau tăcere restrictivă, de parcă e soluţia de a rezolva problemele sculptate în suflet într-o nesfârşită eliminare a petalelor, şi cad, şi cad, una peste alta până rămâne goală orice floare care până ieri zâmbea şi se înfiora plăcut … .

Soluţia ar fi să încerc să mă calmez, să revin la gânduri sănătoase şi să fac un bilanţ al zilei care a trecut, aşezând fiecare piesă în acel album care mă mişcă şi nu îmi dă pace, să sting flacăra sfeşnicului care luminează fiecare bâjbâială, dar opţiunea e alta: de a aştepta, de a răsfoi, şi de a păstra acele trăiri în cavoul renunţării sau să le trântesc uşa şi să mă scufund sub duşul realităţii, să înec fiecare gând în uitare.

Până la urmă, cea mai importantă sunt eu, eşti tu, şi începem să ne reconstruim fiecare gând, îl purificăm şi îl transformăm într-o mică operă spirituală, în rama amintirilor, pe peretele sufletului.

Introspecţia scoate din noroi schilodiri sufleteşti

Introspecţia este adesea folosită în limbajul de zi cu zi pentru a se referi la procesul căutării spre interior, dar termenul se aplică, de asemenea, unui proces mai formal, folosit o dată ca tehnică experimentală. Utilizarea experimentală a introspecţiei este similară cu ceea ce ați putea face atunci când analizați gândurile și sentimentele proprii, dar într-un mod mult mai structurat și mai riguros.

Utilizarea introspecției ca instrument pentru căutarea în interior este o parte importantă a conștiinței de sine și este chiar folosită în psihoterapie ca o modalitate de a ajuta clienții să dobândească o perspectivă asupra propriilor sentimente și comportamente. În timp ce eforturile lui Wundt au contribuit în mare măsură la dezvoltarea și dezvoltarea psihologiei experimentale, cercetătorii recunosc numeroasele limitări și capcane ale utilizării introspecţiei ca tehnică experimentală.

Mulţi vizitatori te opresc, doar tu te trezeşti cu clopoţelul lăuntric la viaţă

Lasă un răspuns

Înapoi sus
%d blogeri au apreciat: