Tulburare exhibiționistă: cauze și opțiuni de tratament

Tulburarea exhibiționistă este o afecțiune marcată de impulsul, fantezia sau actul de a-și expune organele genitale unor persoane care nu consimt, în special străinilor.

Elementul de relevanță sexuală și de gratificare directă sau indirectă pentru exhibiționist este de obicei indicat sau implicit. Intenția este aceea de a atrage atenția asupra propriei persoane.

Nu sunt considerate comportamente exhibiționiste:

– Expunerea vizuală în fața partenerului în intimitate

– Striptease

– Expunerea în vederea unei evaluări medicale

– Nudism, sau orice altă formă de nuditate socială nesexualizată (plajă nud, topless)

– Urinare în public

Criterii de diagnostic DSM 5:

  • Criteriul A. Comportamentul durează de cel puțin 6 luni
  • Criteriul B. Victima este o persoană care nu consimte la acest tip de comportament, apare distres sau afectare a ariei sociale, ocupaționale sau altor arii foarte importante ale vieții unei persoane

Prevalență:

  • Necunoscută, se presupune că este prezentă la 2 – 4% dintre bărbații adulți 30 – 50% din infracțiunile cu conținut sexual reclamate la poliție în anumite țări sunt acte de exhibiționism
  • Comportamentul începe să se manifeste din adolescență, este dificil de apreciat dacă în perioada aceasta tinerii pot fi considerați exhibiționiști (poate fi un comportament asociat cu explorările sexuale specifice vârstei)
  • Comportamentul scade în intensitate odată cu maturizarea
Care este un exemplu de exhibitionism?

Unul dintre exemplele clasice de exhibiţionism este fenomenul streakers la evenimentele sportive, cei care se dezbracă şi aleargă pe teren în timpul jocului, expunându-se celor din tribune (cât şi celor care se uită la televizor). Un alt exemplu ar fi un bărbat în transportul public sau într-un alt loc public care se expune celor din jur.

Tratament

Majoritatea persoanelor cu tulburare exhibiționistă nu caută tratament pe cont propriu și nu primesc tratament până când nu sunt prinși și li se cere să facă acest lucru de către autorități.

Tratamentul pentru exhibiționism include de obicei psihoterapie și medicamente .

Cercetările sugerează că tratamentele terapeutice pot fi eficiente în tratarea tulburărilor exhibiționiste, oferind indivizilor instrumente pentru a-și controla impulsurile și pentru a găsi modalități mai acceptabile de a-și face față îndemnurilor decât arătandu-și organele genitale altora.

Terapia cognitiv-comportamentală poate ajuta indivizii să identifice factorii declanșatori care le provoacă impulsurile și apoi să gestioneze aceste impulsuri în moduri mai sănătoase. Alte abordări de psihoterapie includ antrenamentul de relaxare, antrenamentul empatiei , antrenamentul abilităților de coping și restructurarea cognitivă (identificarea și modificarea gândurilor care duc la exhibiționism).

Medicamentele care pot fi utile în tratarea tulburării exhibiționiste includ cele care inhibă hormonii sexuali , ducând la scăderea dorinței sexuale.

Lasă un răspuns

Înapoi sus
%d blogeri au apreciat: